Asociația pentru cultură și arte Arbor, înființată în 2017, este bine-cunoscută publicului pentru efortul constant pe care îl depune pentru promovarea dialogului între publicul din România și artiștii basarabeni, cu scopul dezvoltării mobilității culturale între cele două țări de pe malurile Prutului. Activitatea Arbor vizează mai multe domenii artistice. Astfel, Arbor a organizat cca 40 de expoziții de artă, atât în spațiul pe care îl deține, Arbor.art.room, cât și în galerii private, centre culturale, biblioteci sau muzee din Republica Moldova și România. De asemenea, asociația a inițiat proiecte educative, de promovare a culturii scrise și a artei spectacolului, precum „Cultura Bus”, „Arbor Master Class”, „Romanul românesc din stânga Prutului”, „Povești abandonate”, „Menajeria de sticlă”. Proiectele Arbor sunt realizate în parteneriat cu instituții publice și private, cum ar fi Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Municipiului București, Muzeele Naționale ale Literaturii Române din Chișinău și Iași, ARCUB, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Teatrul Alexei Mateevici, unteatru și altele. În perioada pandemiei, Arbor a lansat prima platformă de artă în realitate virtuală (VR) din România și Republica Moldova, www.theopen-art.com, unde pot fi accesate lucrările unor artiști români și moldoveni, dar și expoziții ale muzeelor din Chișinău. Arbor a editat Cartea poveștilor abandonate (2022) și șase publicații de artă: „Ghenadie Popescu”, „Mark Verlan” (2019), „Valentina Rusu Ciobanu. 100 de ani de la naștere” (2020), „Rememorarea copilăriei, mărturiile deportaților basarabeni” (2022), „Valentina Rusu Ciobanu. Catalog raisonné” (2023), „Culorile «dezghețului». Satul basarabean” în pictura anilor 1960 (2024). Nu în ultimul rând, asociația face donații și sponsorizări către instituții de învățământ și culturale, ONG-uri, teatre și artiști.„