„Animalul din mine” de Nadya Izosimova

ARBOR EXPOZIȚIE

oferta Asociației Arbor pentru Noaptea Albă a Galeriilor:

Nadya Izosimova, născută pe malul Nistrului, la Bender (Tighina), în 1988, expune la  Arbor.art.room de Noaptea Albă a Galeriilor. E prima expoziție a tinerei artiste la București, concepută ca o expoziție-manifest, gândită în jurul unei serii de lucrări, intitulate „Animalul din mine”. Vorbim despre pictură figurativă și abstractă, concentrată în jurul unor imagini arhetipale cu animale și peisaje,  și despre video-performance, o formă de artă care-o transformă  pe artistă, după cum ea însăși mărturisește,  „într-un nerv plin de energie arzătoare” care o face să trăiască din plin momentul creației sub ochii publicului.

Dacă pictura din această serie se inspiră din ilustrațiile pentru copii, din graffiti și arta primitivă, performance-ul trece de la forma de protest ludic la nevoia de manifestare a fragilității și a smereniei în fața adevărului personal.

Prin expoziția „Animalul din mine”, Nadya Izosimova trasează o cale de depășire a obstacolelor care-i bruiază actul de creație. Prin artă Nadya vorbește despre emoții mai puțin avuabile, ca mânia și durerea înăbușită, dar și despre sexualitate, imperfecțiune, vulnerabilitate și despre dorința de-și recâștiga dreptul legitim la viață.

Prin intermediul artei fac ceea ce în viața socială aș face cu greu, adică îmi mărturisesc sentimentele fără să-mi fie frică să greșesc sau că aș putea să par stupidă. Întâlnirile cu propriile mele  himere pot fi pe cât de terifiante, pe atât de eliberatoare. Astfel îmi găsesc  puterea de a mă împăca cu mine însămi, de a-mi recunoaște neputința și de a face pace cu mine însămi. Vorbesc despre această călătorie intimă prin limbajul picturii figurative, cu animale și păduri abstracte, pictate în linii pulsante  și culorii vii. Apelez la arta primitivă, la practici de dans și mișcări autentice,  ca la o oportunitate de a reveni la rădăcinile artei. Arta mea se naște din nevoia de experimentare, dintr-o  căutare spirituală și creativă. Mă întorc la ceea ce e primitiv în artă ca să-mi recapăt vocea cu care să cânt.

Nadya Izosimova

Nadya s-a născut într-o familie de ingineri, cu părinți interesați de cultură. Dintotdeauna i-a plăcut să deseneze, deși inițial nu s-a gândit c-o să devină artistă. La început artiștii îi păreau niște ființe cerești, oameni nepractici, nepotriviți vieții obișnuite imaginate de ea: aceea  a oamenilor cu picioarele pe pământ. Nu vedea arta ca pe o profesie, iar faptul că în prezent este artistă i se pare că se datorează purei întâmplare.

După ce a picat admiterea la o universitate din Moscova (unde alesese aleatoriu facultatea de Management și Design urban), a revenit acasă ca să se gândească la  ce-și dorește cu adevărat. Inspirată de trendul industriilor creative, dă la Facultatea de Arte Plastice și Design a Universității Pedagogice „I. Creangă” din Chișinău, la specialitate design grafic. Programa complexă de studiu, care includea pictură, grafică, ceramică,  o ajută să înțeleagă că tot ceea ce o motivează, o împlinește și-i oferă o perspectivă este arta.

În prezent, Nadya Izosimova este recunoscută ca o artistă de succes a generației tinere de artiști basarabeni, iar pe lângă artele plastice, practică performance-ul și dansul contemporan.

Citiți și: NADYA IZOSIMOVA: Arta este cea mai bună soluție în vremuri tulburi – arborinstitute.eu

Arbor.art.room

str. Transilvaniei, nr. 11, sector 1, București

ANIMAL IN ME. NADYA IZOSIMOVA

Vernisaj: 30.09.2022, orele 18:00 – 22:00

01 și 02.10.2022, orele 18:00 – 22:00

Perioadă de vizitare: 05.10.2022 – 30.10.2022

Închis             │ luni – miercuri

17:00 – 19:00 │ joi – vineri

12:00 – 18:00 │ sâmbătă – duminic

album foto de oaspeți și impresii

pliant expoziție

selecție de lucrări

Comments are closed.

NEWSLETTER?

Înscrie-te pentru a primi noutățile ARBOR despre ultimele podcasturi, interviuri și evenimente.