ARBOR JURNAL
Orașul Chișinău, ca și întregul ținut al Basarabiei, a trecut în ultimii două sute de ani prin mai multe transformări. Unii au spus că acestea l-au înnoit, modernizat, alții că l-au desfigurat, i-au subminat identitatea.
Spre deosebire de alte orașe importante din sud-estul Europei, Chișinăul nu a avut prea multe monumente istorice și arhitecturale care să facă din el o metropolă cu „ștaif”. Cu atât mai dureroase au fost pierderile cauzate de istoria zbuciumată a secolului XX, în special distrugerile din iulie 1941, atunci când agenții NKVD în retragere au dinamitat orașul, aplicând tactica „pământului pârjolit” ordonată de Stalin, și dezastrul din august 1944, provocat de ofensiva Armatei Roșii spre Nistru.
Regimul sovietic a ras de pe fața pământului mare parte din edificiile ridicate în perioada țaristă și patrimoniul arhitectural interbelic. Un exemplu emblematic este Casa Eparhială din centrul Chișinăului, o bijuterie arhitecturală, aruncată în aer de sovietici în 1941 și definitiv demolată în 1947, deși reconstrucția ei ar mai fi fost posibilă. Orașul a căpătat o amprentă stalinistă, a fost înțesat cu construcții faraonice și cu faimoasele „cutii de chibrituri” muncitorești din epoca Hrușciov, cu patru sau cinci etaje, lipsite de orice ornamentație. Mai spre sfârșitul primului deceniu al independenței a venit boomul imobiliar capitalist și s-a declanșat febra demolărilor care continuă și azi. Poți să numeri pe degete monumentele care mai stau în picioare, care depun mărturie pentru istoria Chișinăului. Pe cele mai multe le găsim doar în fotografii de epocă: sunt aidoma unor fantome străvezii care tremură deasupra unor clădiri ridicate în locul lor pe timpul regimului sovietic sau a unor blocuri-turn construite ilegal în anii independenței.
Autoritățile centrale, sub diferite guvernări, poartă vina pentru situația jalnică a multor clădiri de patrimoniu. Aflate în proprietatea statului, ele au fost înstrăinate, subevaluate, privatizate pe sume mici. Din 1993 și până în prezent, Legea monumentelor istorice nu a fost reînnoită în așa fel încât să apere mai bine monumentele. Dimpotrivă, înstrăinările și demolările au continuat. Consiliul Național al Monumentelor Istorice, subordonat Ministerului Culturii, nu se lasă nici el mai prejos și ba respinge, ba aprobă construirea unor blocuri multietajate de birouri și apartamente, punând în pericol integritatea edificiilor de patrimoniu, urâțind iremediabil centrul istoric. În asemenea cazuri nu poți să nu te gândești la corupție.
Primăria și Consiliul Municipal Chișinău, în toți cei 33 de ani de independență, au participat la acest dezastru. Au exclus nucleul istoric al capitalei din Planul Urbanistic General aprobat în 2007 – document care a trecut, fără succes, prin mai multe tentative de revizuire. Edilii s-au pliat pe interesele mafiei imobiliare, dornică să acapareze „hălci” tot mai mari din perimetrul istoric al orașului.
La începutul anilor 2010 a existat o mobilizare în rândurile breslelor profesionale pentru protejarea monumentelor istorice – articole în presă, petiții, demersuri către Guvern și pe lângă Consiliul Municipal Chișinău –, dar toate aceste presiuni n-au putut destrăma încrengătura de interese ilegale care roiau în jurul centrului istoric al capitalei. După o alertă mediatică speculată politic, se intra în același cerc vicios.
Mai activi s-au dovedit a fi tinerii din societatea civilă, care au recurs la pichetări și proteste de stradă în apărarea unor clădiri de patrimoniu aflate în pericol de demolare, au desfășurat și acțiuni de reabilitare a unor spații urbane abandonate. În această ordine de idei putem cita salubrizarea din primăvara lui 2017 în Parcul „Zaikin” sau protestul tinerilor de la OccupyGuguță din 2018, împotriva distrugerii Cafenelei „Guguță”, în locul căreia o firmă asociată oligarhului Plahotniuc plănuia să ridice un hotel cu 13 etaje, cu efecte devastatoare asupra Grădinii Publice „Ștefan cel Mare”. Iar protestele societății civile au continuat și în 2021, la doi ani după fuga oligarhului, în fața instanțelor de judecată, care urmează să dea verdictul final. Să amintim și crearea unui centru cultural, de către un grup de artiști independenți, la Casa Zemstvei, ca și mișcarea împotriva construcției unei necropole în parcul de la Kentford, reabilitarea scuarului de la Teatrul „Cehov” ș.a.
În toate aceste acțiuni s-au remarcat inițiativele cetățenești și asociațiile obștești „Poștașii Chișinăului”, „Orașul meu drag”, „Consiliul Național pentru Participare”, „Rețeaua civică urbană”, „Oberliht”, „Platzforma”, „Comunități Active pentru Democrație Participativă”, „Teatrul-Spălătorie”, „Salvați Chișinăul”, ca și mulți activiști civici. Revista Contrafort – publicație literară independentă, fondată în 1994 – a găzduit o serie de articole despre patrimoniul arhitectonic al Chișinăului și a oferit un spațiu de rezonanță vocilor culturii alternative din Basarabia.
Mobilizarea civică a reușit uneori să oprească buldozerele, alteori mai puțin, cum a fost în cazul Conacului Teodosiu, distrus sub guvernarea comunistă în 2005, sau în cazul Casei Poștei (din care a rămas doar fațada), demolată sub mandatul primarului liberal în 2011. Nu a contat faptul că erau clădiri trecute în Registrul Monumentelor Istorice. Cinematograful „Gaudeamus” constituie un alt caz, mai recent, în care organizațiile civice au izbutit să prevină demolarea totală a clădirii de către o companie imobiliară care voia să înalțe pe acel loc un bloc de apartamente, însă edificiul a fost compromis: ruinele lui, năpădite de bălării, reprezintă o mostră strigătoare la cer a nesimțirii și corupției edilitare.
Mai multe acțiuni civice din 2023 au reușit să suspende intenția majorității parlamentare PAS de a trece cu titlu gratuit Corpul 2 al Bibliotecii Naționale în proprietatea Mitropoliei Basarabiei, fără o bază legală. Cazul Stadionului Republican, demolat de guvernarea comunistă în 2007, a stârnit de asemenea protestele mai multor ONG-uri, care au cerut amenajarea pe acest loc viran a unui parc pentru recreerea locuitorilor din zonă. Autoritățile nu le-au luat în seamă revendicările și au decis, în siajul guvernărilor precedente, să vândă perimetrul fostului Stadion Republican guvernului Statelor Unite, care plănuiește să construiască aici un sediu nou pentru ambasada sa la Chișinău.
Alte clădiri vechi stau între „a fi și a nu fi”: nu se știe cât vor rezista sub acțiunea factorilor naturali ai eroziunii, factori „supravegheați” îndeaproape de mafiile imobiliare, pe fundalul inacțiunii și complicității autorităților centrale. Moara Roșie, de pildă, un monument de secol XIX, clădire înțesată de legende, se află la cheremul unei companii private, căreia primăria i-a vândut terenul aferent, și doar faptul că se află în Registrul Monumentelor Istorice o protejează de demolare. Casa Herța, parte a Muzeului Național de Arte Plastice din Moldova, și Casa Kligman din proximitate, incluse într-un program de restaurare inițiat de aproape două decenii, dar fără să dea semne că se va realiza vreodată, sunt copleșite vizual de un hotel construit împotriva tuturor normelor legale, după mai mulți ani în care scheletul lui de beton a stat să se prăbușească peste cele două edificii istorice. Într-o situație similară se află și clădirea fostului Muzeu de Arheologie, intrat în 2006 într-o incertă perioadă de restaurare. Încă o dată: bani obscuri pentru hoteluri și blocuri-turn se găsesc în noua societate „capitalistă” din Republica Moldova, în timp ce statul strânge din umeri când vine vorba de păstrarea și salvgardarea patrimoniului istoric și cultural. Are alte priorități.
Se mai întâmplă și accidente, din păcate, dezastre „neplanificate” ce trebuie să-și afle o soluție. Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” a ars în urma unui incendiu în 24 septembrie 2020. Misiunea de a restaura clădirea Filarmonicii – o instituție care a dus departe în lume faima artei muzicale basarabene – revine actualei guvernări proeuropene de la Chișinău. Or, suma uriașă pe care o vehiculează Ministerul Culturii, necesară lucrărilor de reconstrucție, pare mai degrabă o scuză pentru a nu întreprinde nimic decât rodul unui calcul făcut cu hârtiile pe masă.
Dacă în țări central-europene mai dezvoltate restituirea unor clădiri către foștii proprietari deposedați de regimul comunist a inclus obligatoriu clauze privind restaurarea și conservarea edificiilor de patrimoniu, în Republica Moldova, unde nu există o lege a restituirilor, asemenea clădiri „cu pedigree” au un statut extrem de precar, sunt victimele dezinteresului și corupției de la nivelul autorităților centrale și locale și ale lăcomiei unor „dezvoltatori” cinici.
Când vorbim despre distrugerile din Chișinău, îmi vine în minte soarta fostului cartier Uranus din București, făcut una cu pământul în numele satisfacerii poftelor megalomane ale dictatorului Ceaușescu. Dacă am pune cap la cap actele de barbarie săvârșite în ultima sută de ani, inclusiv în perioada postsovietică, la adresa clădirilor de patrimoniu din capitala Basarabiei, am obține un tablou apropiat de magnitudinea ruinelor pe care a fost înălțată Casa Poporului…
***
Chișinăul este doilea oraș ca populație din spațiul românesc, dar poate și cel mai nedreptățit, mai lovit de vremuri ostile, de lipsa de responsabilitate a statului și de indiferența majorității locuitorilor săi. Pentru că nu e vorba doar de valoarea financiară a unor edificii de epocă, ci și de un conținut spiritual și uman care nu poate fi cuantificat în bani. Sperăm ca procesul de integrare și aderarea propriu-zisă a Republicii Moldova la Uniunea Europeană să aducă oportunități mult mai bune pentru salvgardarea patrimoniului arhitectural al Chișinăului și al întregii țări, întrucât, odată cu fondurile consistente pe care le vom putea accesa pentru restaurare, se vor impune directive mult mai severe pentru păstrarea și conservarea lui.
Veți găsi în acest catalog, listate și prezentate într-o formă rezumativă, câteva din importantele monumente arhitectonice ale Chișinăului pentru care încă mai putem face ceva – azi, nu mâine, când ar putea fi prea târziu! –, dacă vom reuși să sensibilizăm opinia publică, dacă vom pune presiune pe autorități, obligându-le să-și ia în serios angajamentele față de moștenirea noastră istorică și culturală.
de Vitalie Ciobanu, scriitor, critic literar și publicist
Cuvânt-înainte din catalogul Chișinău la linia roșie, parte din proiectul cultural „Dragă Chișinpău”
