E mare, mare păcat când poveștile alunecă în uitare. Nu mor de tot, ci, îmi imaginez, intră în hibernare precum ariciul, marmota sau ursul. Sau pândesc venirea unor vremuri prielnice, precum bobul de grâu din cartea pe care o țineți în mână. E tactul lor de a aștepta răbdătoare ca cineva să-și amintească de ele și să le readucă la lumină. Este exact ceea ce se întâmplă în această carte: ea recuperează povești care, cândva, au încălzit sufletele și imaginația unor generații. Au rămas decenii bune prinse în capcana alfabetului chirilic, care fusese impus în Uniunea Sovietică limbii române din Republica Moldova. Câțiva studenți harnici le-au transpus în alfabetul lor firesc, cel latin. Alți studenți, la fel de harnici, le-au editat, au explicat cuvintele mai vechi. E important: poveștile frumoase nu conțin numai întâmplări nemaivăzute sau învățături valoroase, ci și mesaje dintr-un alt timp al limbii române. Altfel spus, cuvinte pe care noi nu le mai folosim azi. Dar e bine să le știm.

În fine, după ce toți acești oameni tineri au scărmănat aceste texte, vin și eu, profesorul și prietenul unora dintre ei, și mă bag în seamă. Am citit cu maaaare plăcere aceste texte. E vorba despre animăluțe, despre plante, despre lumea fantastică în sine a copiilor, despre timp, despre păpuși care au suflet. Și despre multe altele. Poveștile bune au marea calitate că nu se consumă de tot: le poți citi la diferite vârste și rămâi fermecat. Ele se întâlnesc oricum unele cu altele, într-o lume a lor, așa cum păpușile realizate de meșterul din povestea lui Victor Prohin e văr bun cu Pinocchio sau Nestor, din cea a Sandei Lesnea e frate cu feciorul de împărat din Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

Sunt convins că autorii din această carte, Pavel Boțu, Victor Prohin, Sanda Lesnea, Aurel Scobioală, Ariadna Șalari, Gheorghe Gheorghiu, Ana Lupan vor însoți de acum înainte visele multor copii români. Dar și pe ale unor adulți. (Chiar dacă nu se prea laudă cu asta, și adulții visează.) Poveștile sunt mai înțelepte decât oamenii mari și aproape la fel de înțelepte precum copiii.

Mai e nevoie de un singur lucru pentru ca personajele din această carte să revină la viața lor adevărată, după ce au ieșit din hibernare: ele trebuie să își găsească prieteni. Și eu nu știu decât un singur fel de a te împrieteni cu personajele: prin lectură. Spor la citit, așadar!

Bogdan Crețu