ARBOR EXPOZIȚII

Ana Daniela Sultana, curator

Ana Daniela Sultana este curatoare, publicistă și consilieră la creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București. Licențiată în filologie și în științele comunicării, a absolvit un master în curatoriat la Universitatea de Artă Aplicată din Viena. Publică articole în revista ARTA, Orizonturi Culturale Italo-Române și pe agentiadecarte.ro.
Pentru o mai bună cunoaștere a pictoriței Nadia Pronina vă invităm să citiți interviul Pictez ceea ce nu am vazut inca dar am presimtit, luat de curatoarea Ana Daniela Sulnata pentru Asociația Arbor. Arbor.art.room str. Transilvaniei, nr. 11, sector 1, București „Premoniția unei catastrofe” de Nadia Pronina Vernisaj: 05.10.2023, orele 17:00 – 21:00 Perioadă de vizitare: 06.10.2023 – 05.11.2023 Închis │ luni – marți 17:00 – 19:00 │ miercuri – vineri 12:00 – 18:00 │ sâmbătă – duminică***
Asociația pentru cultură și arte Arbor, înființată în 2017, este binecunoscută publicului pentru efortul constant desfășurat în promovarea dialogului între publicul din România și artiștii basarabeni, cu scopul dezvoltării mobilității culturale între cele două țări de pe malurile Prutului. Activitatea Arbor vizează mai multe domenii artistice. Astfel, Arbor a organizat peste 30 de expoziții de artă, atât în spațiul pe care îl deține, Arbor.art.room, cât și în galerii private, centre culturale, biblioteci sau muzee din Republica Moldova și România. De asemenea, asociația a inițiat proiecte educative, de promovare a culturii scrise și a artei spectacolului, precum „Cultura Bus”, „Arbor Master Class”, „Romanul românesc din stânga Prutului”, „Povești abandonate”, „Menajeria de sticlă”. Proiectele Arbor sunt realizate în parteneriat cu instituții publice și private, cum ar fi Muzeul Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române din Chișinău și din Iași, ARCUB, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Teatrul Alexei Mateevici, unteatru și altele. În pandemie Arbor a lansat prima platformă de artă în realitate virtuală (VR) din România și Republica Moldova: www.theopen-art.com, unde pot fi accesate lucrările unor artiști români și moldoveni, dar și expoziții ale muzeelor din Chișinău. Arbor a editat „Cartea poveștilor abandonate” (2022) și cinci albume de artă – „Ghenadie Popescu”, „Mark Verlan” (2019), „Valentina Rusu Ciobanu. 100 de ani de la naștere” (2020), „Rememorarea copilăriei, mărturiile deportaților basarabeni” (2022), „Valentina Rusu Ciobanu. Catalog raisonné” (2023). Nu în ultimul rând, asociația face donații și sponsorizări instituțiilor de învățământ și culturale, ONG-urilor, teatrelor și artiștilor.



