EXPOZIȚIE ARBOR
Galeria Arbor.art.room şi Asociaţia pentru cultură și arte Arbor, „specializate“ în susţinerea tinerelor talente basarabene, aduce în faţa publicului românesc, de dincoace de Prut, un nou mare talent, încă necunoscut în România, dar care cu siguranţă va face istorie şi este destinat unei frumoase cariere internaţionale: tânăra pictoriţă Elena Bria.
În vârstă de 28 de ani, Elena Bria este una dintre cele mai „misterioase“ reprezentante ale artei basarabene contemporane, valoarea ei artistică fiind însă dincolo de orice îndoială. Se revendică de la nume importante din istoria artei, precum spaniolul Sorolla sau suedezul Zorn, dar principala sa influenţă, pentru oricine îi vede pentru prima dată lucrările (live sau „în reproducere“), este cea a pictorului american John Singer Sargent (1856-1925), făcut încă o dată celebru de romanul recent al lui Julian Barnes, „Bărbatul cu haină roşie“. Ceea ce înseamnă că Elena Bria este o pictoriţă în toată puterea cuvântului, cu accente tradiţionale („retro“ sau de belle époque, mai exact) şi, în acelaşi timp, extrem de modernă, posesoare a unei „tuşe“ picturale unice, care-a învăţat bine lecţia lui Corneliu Baba şi-a tuturor marilor pictori români care-au precedat-o.
Studiile Elenei sunt făcute însă la Academia Imperială de Arte din Sankt-Petersburg, „oraşul ţarilor“, aşadar „rădăcinile“ sale artistice se află bine împlântate în şcoala rusă de pictură, una dintre cele mai bune din lume. Artista şi-a uimit şi uluit profesorii din fostul Petrograd, alegând să picteze, pentru „tema de diplomă“, Încoronarea de la Alba-Iulia a regelui Ferdinand şi a reginei Maria. „Maria este legată de dinastia Romanovilor – era nepoata țarului Alexandru al II-lea –, iar profesorii (…) mi-au pus la dispoziție unul dintre cele mai spațioase ateliere, deoarece mă gândeam să fac o lucrare mare, de 3×4 metri. (…) În linii mari, am terminat tabloul destul de repede, într-o jumătate de an, și, astfel, mi-am susținut diploma“, povesteşte Elena Bria într-un interviu recent, luat de Natalia Șmurgun, curatoarea expoziţiei de la Bucureşti.
„Pursuit of Beauty“ – Elena Bria
curatori: Natalia Șmurgun, Iosif Șaț
curatori: Natalia Șmurgun, Iosif Șaț
Program de vizitare:
28.05.2021 – 27.06.2021
Marți – Vineri 17.30 – 19.30
Sâmbătă – Duminică 15.00 – 18.00
28.05.2021 – 27.06.2021
Marți – Vineri 17.30 – 19.30
Sâmbătă – Duminică 15.00 – 18.00
Citește Arbor Jurnal