INTERVIU empowerartists.org
Vasile Rață este unul dintre cei mai apreciați artiști plastici basarabeni. S-a format la Moscova, București și Milano. Arta sa reflectă emoțiile și trăirile personale generate de evenimentele politice și sociale la care este martor. În același timp, arta sa este expresia propriilor căutări și răspunsuri la temele actualității.
Parcursul artistic este punctat de expoziții personale și participări la expoziții și rezidențe internaționale cum ar fi: Academia de Arte Brera, Italia, Museum of Young Art Viena (MOYA), Muzeul de artă Modernă din Belgrad, Muzeul Chosun Ilbo de la Seoul, Coreea. Trăiește și lucrează la București.
Care a fost momentul în care ați simțit că menirea dvs. este să fiți artist?
Nu am avut un astfel de moment și, chiar dacă aș fi avut, mi-ar fi trecut repede și aș fi revenit la realitate. Dar de mic m-a fascinat zona artistică – plină de mister și multă libertate. Cred că aceste două motive (misterul și libertatea) m-au fermecat și m-au ademenit să merg în direcția asta, dar acest miraj a fost valabil doar până când am devenit și eu creator de mister și libertate, adică artist. În meseria asta a noastră revelația te însoțește muncind, zi de zi, în atelierul tău. E o răsplată, nu un privilegiu.
V-ați format la Moscova și București. Pe parcurs ați avut o rezidență în Italia, mai exact la Academia di Brera, Milano. În ce măsură experiența academică v-a influențat evoluția artistică și dezvoltarea unei identități artistice?
Experiența mea italiană a contat mult. M-am confruntat cu o lume și cu o percepție a artei pe care nu o poți culege din albume sau doar vizitând muzee… În același timp, din ecuația formării mele nu pot să exclud perioada de la SSAPI (actualul Liceu Academic „Igor Vieru” din Chișinău). Mă simt privilegiat că am avut un traseu de formare încrucișat și diferit ca educație, geografie și sisteme politice. La Chișinău am făcut școala de bază, la Moscova – scenografie de film artistic, la București – pictură și la Milano am făcut ce am vrut eu; scoli diferite, mentalități diferite, abordări diferite, cred că este o combinație bună, fertilă, pentru o identitate artistică.
Cum ați descrie parcursul Dvs. artistic? Ce aventuri, experimente și descoperiri v-au marcat traiectoria?
Descrierea parcursului meu artistic sper să o facă altcineva dacă va fi cazul… Nu e vorba de modestie, pur și simplu nu-mi place să privesc înapoi, să-mi chestionez palmaresul. Mult mai important e ce urmează. Necunoscutul mă incită, mă provoacă.
Referitor la aventuri, experimente, descoperiri… Am avut și am o mulțime; toate acestea fac ca „misterul și libertatea” să continue. De pildă, aventura: să mergi cu colegii în clasa a șaptea la Sankt-Petersburg ca să vizitezi Ermitajul, fără știrea părinților. Experimentul: să nu mergi pe căi bătătorite, să surprinzi și să TE surprinzi în tot ce faci, chiar și în lucruri banale, cum ar fi să traversezi pe trecerea de pietoni, dar pe culoarea roșie. Sigur, nu o recomand nimănui. Descoperiri: că sunt român. A fost o cale de parcurs și aici.
Au fost frecvente momentele de frustrare, nereușite sau îndoială? Cum le-ați gestionat?
Sigur că stări de genul ăsta au fost și nu puține, dar asta e de bine: înseamnă să poți face diferența între valoare și nonvaloare. Între ceea ce simți și ceea ce ești în stare să realizezi, e o provocare, un urcuș. Există momente de criză, dar le gestionezi, întorcându-te la tine însuți.
Ați ales să locuiți și să activați în București. Privind retrospectiv ce anume a influențat această hotărâre?
Da, într-adevăr, am ales să trăiesc și să lucrez în București. Mie îmi place Bucureștiul, sunt bucuros că am ajuns aici. Este un oraș cu de toate: de la sincretism arhitectural până la diversitate umană. Aici am găsit multă libertate, și multă curiozitate, multă căutare. E un sol fertil pentru un artist. Faptul că aici pot să fac ceea ce îmi place și nu ceea ce trebuie, ce îmi dictează necesitatea imediată – vorbesc din punct de vedere profesional – a fost hotărâtor pentru a lua aceasta decizie.
Arta Dvs. reflectă emoțiile și trăirile personale generate de evenimentele politice și sociale la care sunteți martor. În același timp, arta dvs. este expresia propriilor căutări și răspunsuri la temele actualității. În ce măsură arta dvs. se articulează din convingerea că artiștii au o datorie morală față de societatea în care trăiesc și, implicit, au responsabilitatea de a lua atitudine?
Întrebarea dvs. sugerează răspunsul. Un artist trebuie să vibreze la temele ardente ale actualității. El este o conștiință morală, o voce a societății, pentru că simte mai profund, mai acut problemele lumii, se implică prin arta sa, dar și luând atitudine în mod nemijlocit, ne-metaforic, dacă doriți, în raport cu evenimentele zilei, cu fenomenele sociale. Fiind o persoană publică, artistul devine, cu sau fără voia lui, un reper și, adesea, un model de conduită. Or atunci când știi că ești admirat, când ai atâția ochi îndreptați către tine, ai datoria să livrezi răspunsuri și la ceea ce frământă societatea.
Cum ați caracteriza arta Dvs.?
Întrebarea dvs. îmi amintește o scenă din romanul „Suflete moarte”, în care Cicikov, personajul lui Gogol, stă în fata oglinzii și își savurează propria frumusețe. Nu sunt un narcisist. Încerc să mă feresc de ispita sau de pretenția de a mă încadra într-un anumit curent/grupare, vreau să-mi păstrez libertatea de creație, să nu urmez modele și formule prestabilite. M-aș simți foarte constrâns în imaginația mea dacă aș ține să „corespund” unui canon. Îmi place să lucrez pe proiecte și fiecare proiect cere o abordare emoțională și conceptuală diferită. Se schimbă și paleta interpretativă, a mijloacelor materiale prin care dai glas gândurilor și intențiilor tale artistice.
Suntem curioși să aflăm care sunt etapele procesului dvs. creativ, de la idee sau sursa de inspirație până la lucrarea finală.
Nu cred că există o rețetă, o „foaie de parcurs” când este vorba de creație. Sursa de inspirație poate fi asemeni unui accident fericit din care să rezulte o idee care să te acapareze. O duci la bun sfârșit folosind mijloace de expresie compatibile cu conceptul lucrării.
Elaborarea durează, e un proces meticulos, cu fluxuri și refluxuri, totul e să ai un bun punct de pornire.
Abordați cu lejeritate diferite medii artistice, de la pictură la instalații. Inserați obiecte uzuale sau obiecte care și-au pierdut sensul și utilitatea, recontextualizându-le, dobândind astfel o nouă identitate/semnificație. Pluralitatea de medii, din care artistul contemporan are posibilitatea să aleagă, poate fi în egală măsură un avantaj și un dezavantaj?
Îmi place să am o paletă largă de modalități de exprimare și pe toate să le abordez cu aceeași seriozitate. Posibilitatea de a alege corect și cu știință modalitatea de exprimare sau de a combina mai multe formule poate fi primul instrument care te conduce la reușită, dar se întâmplă să fie și invers: să fii copleșit de un prea larg evantai de posibilități. Aici depinde de personalitatea ta, de pregătire, de educația vizuală, de intuiție. E un complex de factori care te ghidează.
Din toate timpurile arta a fost o provocare pentru privitor. Ce anume transformă ceva în operă de artă? Putem considera artă orice face sau spune un artist?
Arta trebuie să fie o provocare pentru privitor, dar ar trebui să se creeze, să apară și un dialog între artist și privitor prin intermediul operei. Artistul trebuie să fie barometrul stărilor de spirit din „cetate”, dar mai ales să dea formă propriilor trăiri, obsesii, aspirații în care să se regăsească privitorii. El se exprimă și pentru ei, în locul lor, de o manieră sublimată și esențializată.
Esteticul și misterul pot transforma ceva, aproape orice, în operă de artă, dar nicidecum nu este operă de artă tot ce atinge sau, mai mult, ce spune un artist. Dacă ar fi așa, de mult am fi avut sentimentul că trăim într-un paradis sau într-un muzeu, la câte spun și fac artiștii.
Cum ați descrie relația dvs. cu mediul artistic românesc?
Eu mă consider parte din mediul artistic românesc.
Cum simțiți scena de artă în prezent? Cât de mult a evoluat?
Piața românească de artă a urmat un trend ascendent, fiind modelată de interesul sporit al publicului pentru arta contemporană, de apariția unor noi generații de colecționari orientați către lucrări, activități, artiști în care merită să investești și să obții randament. Piața românească de artă este stimulată foarte mult de canalele online de participare la tranzacții cu artă, atât de accesibile, dar și de frecvența proiectelor culturale expoziționale.
Există ceva ce v-ar plăcea să experimentați, dar nu a-ți făcut-o pentru că nu a apărut contextul potrivit?
O, da, cred că la capitolul acesta se adună cele mai multe regrete și frustrări, proiecte care s-au acumulat pe parcursul anilor și care sunt numai pe hârtie. Multe dintre ele, din păcate, nu vor fi realizate niciodată și nu din cauza contextului nepotrivit – contextul, până la urmă ți-l gândești, ți-l adaptezi la intenție –, ci din lipsa fondului material. Așa că și în domeniul artelor vizuale se lucrează „la greu” pentru sertar.
Urmează o nouă expoziție de autor în colaborare cu galeria de artă contemporană Arbor.art.room. Ne puteți dezvălui câteva detalii despre acest eveniment expozițional?
Sunt la al doilea eveniment organizat la galeria Arbor.art.room. Primul a fost acum doi ani și a avut un ecou răsunător – cel puțin pentru mine. Acum vin cu un nou proiect: ALBINELE MĂRII NEGRE, o expoziție despre evenimente din jurul nostru și soluții salvatoare pe care le pot concepe în calitatea mea de artist.
În rest – este pe văzute; așa că vă invit la deschidere!
Interviu de Angela Izvercian, empowerartists.org