Visul din Valea Cocorilor

ARBOR JURNAL

Visul din Valea Cocorilor

Portretul lui Ion Druță. 1972. Ulei și tempera pe pânză. 79.2 x 69.6 cm. Muzeul Național al Literaturii Române, Chișinău (nr. inv. 729). Valentina Rusu Ciobanu.

„Păsările tinereții noastre”, piesa lui Ion Druță, scrisă în ultimul sfert al secolului XX, a fost deseori jucată pe scena multor teatre din spațiul sovietic. Era un manifest artistic inedit al vremii și probabil că marele atu al textului a fost felul în care punea în relație problemele legate de istorie, de tradițiile populare și responsabilitatea personală a oamenilor de la putere. Mai exact responsabilitatea pentru deciziile care au majoritatea populației, și care au marcat viața mai multor generații.

Premiera piesei a avut loc în 1972, pe una dintre cele mai importante scene din URSS, Teatrul Mic din Moscova, unde jucau cei mai valoroși și îndrăgiți actori ai vremii. Există momente în artă când, contrar legilor vieții, totul pare să conveargă spre realizarea unui eveniment care devine reper pentru destinul unui artist, dar și pentru istoria teatrului în general. Echipa de producție care a montat piesa lui Druță a fost una excepțională, cu trei nume aflate în apogeul carierei: regizorul Ion Ungureanu, scenografa Valentina Rusu-Ciobanu și compozitorul Eugen Doga, toți trei atașați de istoria și valorile naționale. Chiar și astăzi, după zeci de ani, când urmărești înregistrarea video a spectacolului simți energia extraordinară a actorilor și adevărul artistic pe care l-au întrupat.

Capturi. Film-spectacol „Păsările tinereții noastre” (1974), producție Teatrul Mic, Moscova

Stilul piesei ține de simplitatea discursului popular și este mai convingător decât declarațiile solemne și ipocrizia elocventă. Intriga și construcția textului sunt clare și necomplicate. La marginea unui sat din Basarabia trăiește mătușa Ruța, care își apără cu fermitate adevărul. Ea este devotată tradițiilor și obiceiurilor unei mici așezări cu denumirea poetică Valea Cocorilor. Femeia trăiește modest, singură, și își ajută consătenii cu sfaturi înțelepte, profeții naive, cu ghicitul în cărți sau cu leacuri tămăduitoare: ierburi și infuzii pe care le oferă celor care în nevoie.

Crochiu „Păsările tinereții noastre”, Valentina Rusu Ciobanu, f.d.

Bătrâna Ruța păstrează un ritual foarte important pentru ea. Ea ține aprins focul din soba casei cu turte de balegă de vacă, care arzând, scot o duhoare și un fum negru. La prima vedere această ocupație pare nefolositoare, dar pentru eroina piesei are o justificare foarte prețioasă: femeia e convinsă ca fumul de balegă arsă atrage cocorii să-și facă cuiburile pe acoperișurile satului, în credința populară cocorii fiind purtători de fericire și bunăstare, de speranță și bucurie.

Într-una dintre zile, în sat, se îmbolnăvește grav președintele colhozului, nimeni altul decât nepotul Ruței. Spre surprinderea tuturor, bătrâna refuză să-l ajute cu leacuri, nici măcar nu-l vizitează, prezicându-i moartea apropiată. În spatele acestui refuz stă, ca o piatră pe inimă, amintirea cruzimii pe care Ruța o îndurase din partea fratelui ei. Fusese bătută cu sălbăticie cu un lanț de fier, pentru caracterul ei încăpățânat. Femeia nu-și poate uita supărarea și durerea, nici măcar în fața nepotului bolnav, deși altă dată, pe timpul foametei, îi hrănise pe copiii fratelui din pâinea ei.

Pe măsură ce intriga piesei evoluează ni se dezvăluie natura conflictului dintre frate și soră. Este o ceartă veche, complicată și legată în esență de felul diferit în care cei doi înțeleg să-i ajute pe oameni. Poți descoperi în text, cu ușurință, reminiscențele unor dezacorduri ideologice, confruntarea morală într-o familie, în perioade dificile de colaps social.

Sondând trecutul, urmărind destine umane care se împletesc, piesa „Păsările tinereții noastre” capătă, pe neașteptate, o rezonanță vastă. Dincolo de ciocnirea personajelor, textul explorează marile întrebări ale existenței legate de credință, Dumnezeu, sensul vieții.

Un suflu poetic e suprapus cotidianului din spațiul rural moldovenesc într-un efort sintetic în care intră și istoria, și destinul a milioane de cetățeni ai unui imperiu uriaș.

Prin toate vicisitudinile se strecoară vocea adevărurilor biblice, cărora autorul le-a fost mereu fidel, și care ne cere să ne păstrăm umanitatea originară! Ruța, singuratică, semianalfabetă, trăind la marginea satului, poartă în suflet tristețea, dar și înțelepciunea milenară că viața este calea binelui, a iubirii și creației. Neobosită, adună de peste tot turtele de bălegar, le cară pe umeri și le arde în sobă, crezând că într-o zi, cocorii, păsările binefăcătoare care aduc fericirea, vor veni în stoluri și în satul ei natal, atrase de fumul amar. Astfel proiecția unui viitor luminos cuprinde un trai bun cu oameni sătui, bine îmbrăcați, copii sănătoși, cu soare și iubire.

Textul e construit pe o metaforă uimitoare: menținerea focului viu, altfel spus păstrarea credinței și a speranței în mai bine.

„De-ați ști din ce gunoaie poezia

Se naște fără teamă, sfidătoare.”

Anna Akhmatova

Timpul este inexorabil, o generație se succede alteia, fiecare epocă e marcată de propriile ei transformări sociale și politice, și însăși dinamica vieții dă ritmul schimbărilor. Drama lui Ion Druță, scrisă în anii ’70 ai secolului trecut, poate fi citită azi ca un basm popular, ca o literatură hrănită din idealuri umaniste, dincolo de amprenta epocii care o fixa drept „socialistă în formă și națională în conținut”.

Ion Druță ne apare azi drept un înțelept al altei epoci și un martor al altor vremi! În acest sens o replică din piesă capătă o semnificație simbolică: „Păsările tinereții sunt diferite, dar cerul este unul singur!”.

Un singur Dumnezeu, un singur adevăr, o singură viață! Iar poetul este ecoul acestei afirmații:

„Patriile sunt diferite, dar cerul este unic, iar omul trăiește sub un cer unic!”

Andrei Voznesensky

Departe și larg se revarsă melodia horei moldovenești, fumul se ridică deasupra acoperișului, iar la marginea satului va trăi, secole, mătușa Ruța, păstrând credința în cocorii care aduc fericirea.

Iosif Shats este regizor de teatru. Cea mai recentă montare a sa este „Menajeria de sticlă”, după Tennessee Williams, la Teatrul Alexei Mateevici din Chișinău.